sâmbătă, 26 martie 2016

POSTA ROMANA - PARTE SI DIN VIATA MEA VI

   Prima revendicare sindicala, as zice, primordiala, in speranta unei reveniri, cat de cat la normalitate, este DEPOLITIZAREA tuturor institutiilor si a companiilor cu capital majoritar de stat, cum e si cazul Postei Romane.
   Aceasta revendicare sa fie totusi posibila, ar trebui schimbate / abrogate anumite Acte Normative care au caracter de legi in vigoare. Printre aceste acte normative se regaseste si ORDONANTA DE URGENTA nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice
   In aceasta OUG sunt unele prevederi bizare, cum ar fi :
SECŢIUNEA a 2-a
    Administrarea întreprinderilor publice - societãţi comerciale
    ART. 29
    (5) Este obligatorie efectuarea selecţiei candidaţilor de cãtre un expert independent, persoanã fizicã sau juridicã specializatã în recrutarea resurselor umane, în cazul întreprinderilor publice care îndeplinesc urmãtoarele condiţii cumulative:
    a) au înregistrat o cifrã de afaceri în ultimul exerciţiu financiar superioarã echivalentului în lei a sumei de 7.300.000 euro;
    b) au cel puţin 50 de angajaţi.
      Aici as comenta: Cei care au fost selectati, au avut oare aceste minimale conditii indeplinite ?
    ART. 33
    O persoanã fizicã poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator şi/sau de membru al consiliului de supraveghere în societãţi pe acţiuni/întreprinderi publice al cãror sediu se aflã pe teritoriul României. Aceastã prevedere se aplicã în aceeaşi mãsurã persoanei fizice administrator sau membru al consiliului de supraveghere, precum şi persoanei fizice reprezentant al unei persoane juridice administrator ori membru al consiliului de supraveghere.
   Comentariul meu : Mi se pare o tampenie sa poti face parte din 5 consilii de administratie simultan, aici se incadreaza si DG Petrescu membru in 2 CA-uri posta si CFR.
ART. 35
1) În cazul societãţilor administrate potrivit sistemului unitar, consiliul de administraţie deleagã conducerea societãţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
    (2) Directorii pot fi numiţi dintre administratori, care devin astfel administratori executivi, sau din afara consiliului de administraţie.
    (3)
Preşedintele consiliului de administraţie al societãţii nu poate fi numit şi director general.
    (4) Directorii sunt numiţi de consiliul de administraţie, la recomandarea comitetului de nominalizare. Consiliul de administraţie poate decide sã fie asistat sau ca selecţia sã fie efectuatã de un expert independent, persoanã fizicã sau juridicã, specializatã în recrutarea resurselor umane, ale cãrui servicii sunt contractate în condiţiile legii.
       Comentariul meu : Aici e aici, care v-a sa zica, Sir Petrescu pana la al doile descalecat la Posta Romana, ma refer aici, dupa uite demisia nu-i demisia, a ocupat ILEGAL si Functia de Presedinte al CA la Posta Romana si Director General la Posta Romana, mai sa fie, nimeni , dar chiar nimeni nu a observat aceasta ilegalitate ?
   Nu mai vorbesc despre anumite criterii de crestere economica si rentabilizare, bla.. bla, care au doar prevederi la beneficii, nici un criteriu din care sa rezulte o “amendare” a unui prost management, a unei scaderi a cifrei de afaceri si in general prevederi sanctionatorii pentru neperformanta manageriala.
          Alte analize:
   Voi face o scurta analiza privind numarul de salariati pe anii 2012-2014 conform Rapoartelor ANCOM, aceste asunt publice si sunt, cred, date corecte, nu ce trambiteaza Bratianu
Raport (ANCOM) privind datele statistice aferente pieţei serviciilor poştale din România, în anul 2013
În anul 2013, pe piaţa serviciilor poştale din România au lucrat 41.110 de salariaţi, dintre care 27.451 (reprezentând 66,77% din totalul personalului angajat în domeniul serviciilor poştale) au fost salariaţi ai furnizorului de serviciu universal “Compania Naţională Poşta Română” (CNPR); acesta a raportat o scădere a numărului de salariaţi în anul 2013 de 16,53%, de la 32.887 de angajaţi.
Tabelul nr.1 Dinamica numărul angajaţilor în sectorul poştal în perioada 2012 -2013
Indicatori
2012

2013
Dinamica (%)
Numărul angajaţilor furnizorului de
serviciu universal
32887
27451
-16,53%
Numărul angajaţilor furnizorilor din
sectorul privat
13711
13659
-0,38%
Total număr de angajaţi în sectorul
poştal
46589
41.11
-11,78%
Raport (ANCOM) privind datele statistice aferente pieţei serviciilor poştale din România, în anul 2014
În anul 2014, pe piaţa serviciilor poştale din România au lucrat 36.795 de salariaţi, dintre
care 26.784 (reprezentând 72,8% din totalul personalului angajat în domeniul serviciilor poştale)
au fost salariaţi ai furnizorului de serviciu universal “Compania Naţională Poşta Română”
(CNPR).
Tabelul nr.2 Dinamica numărul angajaţilor în sectorul poştal în perioada 2013 – 2014

Indicatori
2013

2014
Dinamica (%)
Numărul angajaţilor furnizorului de
serviciu universal
27451
26784
-2,43%
Numărul angajaţilor furnizorilor din
sectorul privat
13659
10011
-26,71%
Total număr de angajaţi în sectorul
poştal
41110
36795
-10,49%



           Acum sa comentam :
    Doar din aceste 2 analize se constata unde, de ce, si de cine Posta e asa cum este.
  1. Conducatori numiti politic, fara performante, ocupa functii ilegal, nu dau socoteala nimanui ptr declinul economic al Postei Romane.
  2. Daca avem o scadere de 16,53 % a cheltuielilor cu munca vie in 2013 la care se adauga inca 2,43 % din 2014, bineinteles procente raportate la anii din urma, DE CE NU AVEM O CRESTERE ECONOMICA macar cu 0,01% fata de reducerea cheltuielilor cu munca vie. In 2013 sau macar in 2014 trebuia o crestere cu cel putin 18-19 %,in 2015 cel putin 20 %. De ce scade cifra de afaceri, de ce scad veniturile ?
    Si daca faceai analize de acest gen, tot nu puteai sa le “imbraci” in revendicari sindicale, eventual in plangeri de orice fel, la Guvern, Ministru si nu in ultimul rand in media. Decat sa te fi laudat la un post TV din Neamt, cum puneai tu si fostul Ministru Gabriel Sandu, “Sandu” cum precizai tu in acea emisiune, directorii la posta romana, el primul esalon, tu pe cel de-al 2-lea. Mai bine aratai analize de acest fel si poate, si conducerea administrativa a CNPR, vedea intradevar un partener informat, competent cu viziuni constructive in vederea redresarii CNPR.
    Actuala conducere ce sa mai creada ? Cand tu, dupa parerea mea, ai cel putin 6 persoane, membrii ai familiei pe linie descendenta si colaterala angajati in fruntea CNPR pe salarii uriase, la care se mai adauga si functia ta, in total 7, la care, daca mai adaugi pe toti cei care i-ai facut experti, fara a avea studii, facand presiuni la conducere pentru “derogari”, vro 25 – 30 dupa socoteala mea, este doar parerea mea, plus altii 35-40 pe linie familiala descendenta, ocupand posturi fara examene, fara a parcurge minimile conditii necesare, ocuparii acestor posturi, constatatm ca rezulta vro 75- 80 (aici ai fost destept ai sarit acel prag de 40, este parerea mea ptr a nu crea confuzii cu renumitul Ali Baba ). Conducerea mai are si ea cam tot pe atat, daca nu cumva un pic mai mult, sa nu uitam si pe cei care sunt reportati din trecut, unul pe la Onesti care era adus de alt ministru, plus cea adusa de sindicat, la focsani, fosta lidera de sindicat de la Confectia, parerea mea , ca aceste 2 persoane, inca mai sunt in sistem. Vom ajunge la vro 180- 200 maximum de “protejati” in aceiasi masura de administratie ca si sindicat.
    Chiar daca, presupunand, analiza de mai sus, a fi reala, si daca ar taia cineva carne din mine, nu as face-o revendicare sindicala. In fapt, uun lider de sindicat adevarat, nu propune NICI O DATA disponibilizari / concedieri. Este impotriva principiilor si scopului ptr care unii si-au dat viata sa poata infiinta SINDICATUL. Pai cine a semnata si aprobat organigramele ?
    Eu ma si mir, cum de nu a cerut ADMINISTRATIA cate 100 sau 200 de lei, la marea negociere mixta sindicato-administrativa, sunt absolut sigur ca se semna si normal ca erau de acord, cum au fost si cu viitoarele concedieri.
    Apropos, sa nu uit cum administratia a tras-o comisiei, cu acele fraze “: La demersurile SLPR, CNPR va pune documentele necesare, referitoare la serviciul postal universal si anularea datoriilor”
      Am vazut multe la viata mea, dar asemenea prostie nicio data.
    Bai, Matei Bratianu, stiu ca nu te pricepi, atat poti, atat ai acumulat, dar chiar nu gaseai pe cineva sa faca niste revendicari mai normale, mai sindicaliste macar, chiar daca nu asa mai elaborate din punct de vedere economico managerial, macar bla bla-urile tale cu veniturile si ale lui Costin (valoarea cosului zilnic), inflatie, pret la benzina, gaz, gigacalorie, angajari de pensionari si sa nu uit de Codul Muncii, pe care tu l-ai votat, etc.



Un comentariu:

  1. Aici trebuie sa te contrazic, sir petrescu nu a fost presedinte CA nici in primul descalecat nici acum. Oricum este sfidator modul in care cei care organizeaza procedura pe 109 sunt cei care sunt selectatti ca mari manageri. In alta ordine de idei cine naiba a mai pomenit sindicat sa ceara concedierea unor salariati? Intamplator sau nu salariatii ai caror concediere sunt in mica masura membri de sindicat, parca ar fi o pedeapsa pt asta. Si mai mult decat atat slpr nici nu mai are reprezentativitate dar isi permite sa ceara concedierea unor salariati.

    RăspundețiȘtergere

Comentarii la liber. Astept orice argumentatie, orice combatere a subiectelor si mai ales afirmatiilor scrise de mine